In tufisuri - cu Mircea Bezergheanu

Pod peste Dunăre, pe sute de kilometri!

2012-02-27T10:38:00.013-08:00

Ce se chinuie guvernantii nostri sa faca de zeci de ani, a reusit natura in cateva zile: un pod peste Dunare, dar pe cateva sute de km.
Asta mi-a pus totusi probleme cand am vrut sa trec Dunarea in Dobrogea mea draga. Vroiam sa ajung pe la Tulcea, care se afla la 70 km de Galati, dar ptr. a ajunge acolo se prefigura un drum de 350 km dus, 350 km intors, pe traseul Galati - Podul de la Vadul Oii - Tulcea. Totusi am avut noroc, deoarece la Braila au reusit sa sparga gheata si sa o mentina relativ sfarmata, ptr. a facilita trecerea bacului. Ideea este ca treci, dar nu ai nici o garantie ca la intoarcere mai gasesti canalul liber...

Din cand in cand, mai vezi cate o baliza smulsa de forta ghetii:

Urmeaza sa mai gasesc si vapoarele/barjele captive, transportate de gheata in aval. Am multumit Domnului ptr. ajutorul nesperat, iar pe la ora 8.30, Sambata, eram la Tulcea, unde m-am intalnit cu prietenul Mihai Baciu. Directia - Padurea de la 7 Tevi, loc in care imediat am inceput sa fotografiem o ciocanitoare rara: Ciocanitoarea neagra - Dryocopus martius (cea mai mare ciocanitoare din Europa):

Am continuat cu Ciocanitoare de stejar - Dendrocopus medius:

Si inca o surpriza placuta, Ciocanitoarea mica - Dendrocopus minor:

Am mai gasit si Gheonoaie sura - Picus canus:

Apoi am dat o fuga la Murighiol, la Saraturi, unde am gasit lacul inghetat, asa ca sperantele noastre de a fotografia Branta Ruficolis - Gasca cu gat rosu, s-au spulberat. Cat am mai umblat pe acolo am observat cum balta ia foc in departare:

E clar ca vor urma incendii masive in stuful din Delta! Astia sunt oamenii, oamenii aia despre care fac uni articole laudative, acei "oameni ai Deltei"...
Am ajuns la Mahmudia, sa vedem cum sta gheata pe bratul Sf. Gheorghe. Sta bine. Din mal in mal!

Nu eram inca hotarat daca sa plec mai spre sud, sau sa raman peste noapte in zona Tulcei. dar pana la urma am ales ultima solutie, am dormit peste noapte pe langa Manastirea Saon, iar ultima imagine a fost cu o semiluna superba (ironic, nu?).
A doua zi m-am fatait prin zona aia, si am avut surpriza sa constat ca migratia de primavara a inceput!!! Un grup de 3 Califari rosii - Tadorna ferruginea, tocmai sosea la Parches; sunt niste gaste care ne parasesc toamna, ptr. a reveni primavara in locurile de cuibarit. Specia este extrem de greu de fotografiat, probabil ca singurele exemplare fotografiate mai bine de un roman, sunt cele facute de mine in ultimii 3 ani. Ma refer la Califari salbatici, nu la cei din Herastrau, captivi, cumparati ca pasari exotice cu 2500 Eu. Pe aia probabil ca i-au fotografiat destul de multi. Eu am avut norocul sa-i prind de cateva ori si in zbor:

Un trofeu fotografic extrem de ravnit. De la Parches am plecat iar spre 7 Tevi si am continuat seria cu ceva Pitigoi albastri:

Cojoaica cu degete scurte - Certhia brachydactyla (Multumesc Cosmin Manci ptr. corectura):

si un Sorecar albinos:

Iar la plecare am dat de ametitul asta mic, care facea un tambalau de nedescris: Ochiul boului - Troglodytes troglodytes:

Priviti la el cat de incordat era; iar numele (Troglodytes troglodytes) chiar e de mare angajament, ptr. o pasarica ce cantareste aprox. 8 gr.
Am gasit pe drum si o lebada pe care nu o aveam in portofoliu Lebada de iarna - Cygnus cygnus:

Am sa atasez cateva filmari cu Dunarea, la trecerea cu bacul:

Dobrogea, pe viață şi pe moarte!

2012-02-20T08:02:00.004-08:00

Mi-e greu sa va descriu in cuvinte senzatii traite in ultimele zile, cand am facut o incursiune pana la Constanta. Bacul de la Galati era/este (pana in Martie) blocat de gheata care se intinde de la un mal la altul, asa ca am plecat prin Braila - Vizirul - Gura Ialomitei - Giurgeni - Harsova - Constanta. Drumul a fost unul apocaliptic, ceata extrem de densa m-a consumat puternic, iar masinile care ieseau ici colo de prin nameti m-au surprins de cateva ori. A fost probabil unul dintre cele mai grele drumuri facute de mine, gheata si zapada pe carosabil, o singura banda libera din loc in loc, ceata extrema, lumina ireala...
Cand am iesit la un moment dat din ceata (pentru putin timp) am oprit sa ma relaxez, simteam ca nu mai pot privi in albul ala murdar, valurit. Si prima imagine a fost asta:

\

apoi asta;

Am plecat mai departe, sperand sa scap, si am dat de astea:

Am scapat de chin dupa ce am trecut podul peste dunare, la Vadul oii, iar la ora 12 eram deja la Constanta si incepeam sa fotografiez o lupta pe viata si pe moarte intre pasarile care incercau sa supravietuiasca frigului cumplit si foamei, pe un lac cu cateva ochiuri de apa neinghetata. Am gasit acolo Lisite, care dupa ce au dormit noaptea pe gheata, s-au trezit dimineata captive in acea gheata:

Degeaba se zbateau sa scape din menghina, ba chiar zbaterile lor atrageau imediat atentia pradatorilor, cum ar fi acest pescarus, care a ucis tocmai Lisita de mai sus, la cateva minute dupa ce am gasit-o:

Ce nu omorau pescarusii sau ciorile, omorau cainii:

In jur erau zeci de cadrave, pasari din toate speciile, moarte de frig, foame sau pur si simplu ucise de semenele lor, care se cocotau pe exemplarele muribunde, incercand sa se protejeze de atingerea ghetii.
Multe lebede imature zaceau alaturi de zeci de rate si lisite, iar in jurul lor o forfota plina de viata, in micutul ochi de apa liber. Asa se face ca am gasit si fotografiat extrem de usor specii pe care le-am cautat ani de zile si care mi-au pus mari probleme la fotografiat.
Incep cu Rata cu ciuf - Netta rufina, un trofeu extrem de ravnit, dar care, in lupta ptr. supravietuire, ignora acum pericolul prezentat de oameni. O vedem aici in conflicte cu lebada si pescarusi:

O alta raritate fotografiata indecent de usor a fost Rata motata - Aythya fuligula:

Sau ferastras mare - Mergus merganser:

Ferestras mic:

La un moment dat a zburat pe acolo si o Garlita mare - Anser albifrons, pasare care fuge ca dracul de tamaie de oameni;

Tot timpul am fost supervizat de un Starc cenusiu - Ardea cinerea, care parca se zburlea la mine cand nu eram atent la spectacolul din fata mea:

La un moment dat am zarit in stuf si un Buhai de balta - Botaurus stellaris, care ciugulea dintr-o Lisita moarta; foarte ciudat, stiam ca se hraneste cu peste si broaste...

Printre Cormorani si Lebede,

am zarit multe Rate cu cap castaniu - Aythya ferina:

multe din ele intr-un dute-vino permanent:

iar a doua zi am plecat spre Vadu impreuna cu Radu Sabin Cornea unde am gasit ceva memorabil, un strat de gheata de peste 2-3 metri pe plaja la care-mi dadeam sufletul de cald anul trecut:

tot aici am gasit si un crocodil de gheata:

Una peste alta, a fost o misiune in care am avut trairi intense si contradictorii, am asistat inca o data la spectacolul vietii, cu drame si victorii, am experimentat inca o data neputinta, frustrarea, uimirea, bucuria, intr-o succesiune rapida, care ma lasa fara respiratie. Planeta Dobrogea este inca o mare enigma ptr. mine, ma surprinde la fiecare iesire, iar lectiile ei sper sa ma faca mai bun. Chiar daca altii au o parere diferita...

Cateva cadre filmate:

Ce mai e pe la Dunare - sau probleme cu aterizarile.

2012-02-17T13:13:00.001-08:00

Zilele trecute m-am fatait pe malul Dunarii, sa vad care e activitatea; iarna extrem de grea a pus la incercare toate fiintele pe care, uneori, nici nu le vedem in agitatia noastra cotidiana. Asa se face ca am intalnit ptr. prima oara Sturzul Viilor - Turdus iliacus:

In acelasi arbust am gasit si Florinte - Carduelis chloris:

precum si Mierla - Turdus merula:

iar prin aceiasi zona se hraneau intens Presuri:

Botgros - o pasare cu un nume imposibil: Coccothraustes coccothraustes!

Am mai vazut Pitigoi albastru:

si o Ciocanitoare pestrita mare - Dendrocopos major:

Pe dunare au mai ramas doar cateva ochiuri de apa neinghetata, locuri unde se aduna cateva specii de pasari acvatice disperate de platosa de gheata care le impiedica sa ajunga la hrana.
La unul dintre ochiuri am gasit si fotografiat Cormorani in penaj caraghios nuptial:

apoi o specie mai rara de rata: Rata sunatoare - Bucephala clangula, oaspete venit din zona nordica a europei, ptr. iernare;

precum si un numar mare de Rata mare - Anas platyrhynchos:

amuzante cand intampinau dificultati la aterizarea pe gheata:

prostanaca asta cred ca a ratat pista de 3-4 ori:

Sper ca vremea sa se incalzeasca, deoare ochiurile de apa se micsoreaza de la o zi la alta, si tot mai multe rate se inghesuie in cate unul, facand miscare permanenta, tocmai ptr. a nu lasa gheata sa se formeze pe apa ramasa libera.

Ce să nu faci prin Dobrogea!

2012-02-13T05:16:00.000-08:00

Daca tot e frig de crapa pietrele, m-am gandit sa va spun o poveste care sa mai incalzeasca atmosfera.
Totul a inceput intr-o zi, pe la Saraturi, cand incercam sa fotografiez, evident, niste pasarici. Camunflat nevoie mare, facut una cu pamantul, asistam la tot ce se intampla in jurul meu, nevazut, neauzit;

Totul parca era facut sa ma incurce, sa-mi sperie mie pasaricile; ba unul care a bagat vaca in apa, ca sa se chinuie apoi sa o scoata de acolo, (saraca vaca o fi constatat ca e mai bine in apa, pe caldura aia, si nu se dadea scoasa neam);

ba trecea asta care se credea Margelatu'

ba venea o pisica si se uita la mine, dandu-ma de gol;

ba veneau ciobani cu oi si magari...

ba trecea cate un Sacal...

Bai frate, se vorbise toata lumea sa ma saboteze, toate pasaricile mele zburau nauce de colo colo, nici o sansa de a se aseza linistite undeva, sa fac si eu poze la ceva!

Iar ca o incununare a tuturor frustrarilor mele apare frate unul cu ATV-ul, si dai ture prin jurul meu, avea o pitipoanca cu el si vroia sa o impresioneze intrand cu ATV-ul prin apa racnind: uite cum zboara Lebada!

Uite cum canta Lacarul:

Uite Califaru':

Iar eu muream sub camunflaj in timp ce ala se fataia de colo colo cu motorul turat la maxim!!! Si deodata se facu liniste... de m-am gandit instant: si-au rupt gatul! M-am rasucit sa pot vedea in directia in care se auzise ultima oara motorul ATV-ului si SURPRIZE, SURPRIZE!!!!!! Erau deja la poponetul gol, de-am zis ca vor sa se cace, dar de unde, femela a sarit pe el, intr-un exces de dragoste:

Asa ca daca tot nu am pozat pasarici cu pene, mi-am zis ca nu e rau sa trec la cele cu par, sa le fac de ras, la cati draci am strans in ziua aia; am pozat, am filmat, iar la sfarsit, cand coborau fericiti de pe deal, am iesit si eu din locul unde eram camunflat... sa le fi vazut atunci fetele!!!! Le-am dat si buna ziua!
Morala: ai grija ce faci prin Dobrogea, tufisurile sunt cu ochii pe tine!

Dupa ce au plecat, am reusit sa fac si eu cateva poze, niste apusuri cum nu mai aveam:

Pod de gheata la mal, Pricopanul si fantoma

2012-02-11T16:20:00.000-08:00

Cred ca va amintiti stirile de la radio, cu ani in urma, cand anuntau la ora 12 cotele apelor Dunarii: Zimnicea - suasant san san sentimeter - pod de gheata la mal; Orsova...
Ei bine, zilele astea am tot incercat sa ies din oras, la fotografiat, dar codul portocaliu de ger si viscol a transformat orasul intr-unul inchis! Asa ca nu mi-a ramas decat sa privesc peste Dunare, spre Dobrogea, sperand ca sloiurile de gheata sa se topeasca, sau sa se duca la vale, iar azi dimineata am avut noroc de scurgerea sloiurilor si eliberarea Dunarii, astfel incat am trecut cu bacul peste Dunarea care parea ca fierbe la minus 17 grade, mai ales cand vedeai cum ies aburi din apa;

Tinta era Pricopanul, dar cum nu stiam in ce stare sunt drumurile, am plecat cu inima stransa, deoarece in jud. Tulcea nu prea au astia treaba cu deszapezirea! Pana la Macin drumul a fost bun, probleme am avut pe drumul improvizat prin camp, care duce spre cariera de piatra si spre intrarea in Parcul National.

Iar cea mai mare bataie de cap am avut-o cand am inceput sa urc pe unul dintre trasee, deoarece zapada avea un strat de gheata la suprafata, si acest strat pocnea la fiecare 3-4 pasi, astfel ca ma afundam bine in zapada moale de sub stratul de gheata. Asta m-a pus la incercare, chiar am avut impulsul de a renunta, mai ales ca am carat si echipament greu cu mine, in speranta ca voi putea fotografia ceva Pitigoi codati:

Am cautat, am intrebat, am chemat, dar nu s-a aratat. Asa ca m-am apucat de peisaje, atunci cand am gasit stancile acoperite cu gheata:

iar cand mi-am dat seama ca nu am nici o sansa reala de a fotografia o pasare pe frigul si vantul ala, m-am sacrificat si am facut pe modelul!

Cand vor turna astia RAMBO 7 sper sa nu ma mai sara, si sa ma ia in sfarsit pe mine ca personaj principal!!!
Aaa, sa nu uit, am filmat cateva cadre, asa ca le pun si pe alea, sa fie materialul cat mai convingator. Ascultati vantul, sa va faceti o idee despre ce era acolo:

Seara am plecat spre Galati, mi-am dat seama ca nu era o idee inteleapta sa raman peste noapte si sa dorm acolo, dar cand am ajuns la bac, am avut surpriza sa constat ca Dunarea se umpluse iar de sloiuri, si ca inghetase pana la jumatate, iar capitanul bacului nu vroia sa riste traversarea. Pan la urma, vazand cate masini s-au strans, a acceptat, astfel ca am avut ocazia de a filma trecerea bacului peste apa inghetata si plina de sloiuri:

Urmeaza o misiune la Enisala, la Grindul Lupilor si la Vadu.

Gaița, țicleanul şi Nikon V1

2012-01-27T04:45:00.000-08:00

Dupa workshop-ul de portret, am ramas prin zona, ptr cateva fotografii de wildlife. Aveam la mine si un Nikon 1 V1 cu care realizasem fotografiile de making-of la workshop:

Initial am fost curios de performanta la Iso mare, asa ca l-am folosit si la interior, seara, pe o lumina foarte slaba ce a necesitat urcarea sensibilitatii pana la 3200 Iso:

Rezultatele au dus imediat la o intrebare fireasca (ptr. mine): Cum s-ar comporta la fotografia de wild life? Mai ales ca aparatul ofera o facilitate care se muleaza perfect pe dorintele unui fotograf de wild life - factorul de crop 2,7x, cere-mi transforma teleul de 300/2,8 in unul de 810/2.8; iar pe cel de 600/4 intr-un teleobiectiv de 1620mm/f4!!!
Astfel, a doua zi dupa workshop eram pe drum spre Lacul Sf. Ana, la intalnirea cu vedetele de asta toamna: Gaita si Ticleanul. Drumul a fost, evident, dificil din cauza zapezii dar presarat cu tot felul de subiecte:

La 15 minute dupa ce am ajuns la destinatie fotografiam deja Gaita. Primele cadre sunt trase cu Nikon D7000 si D3:

apoi am folosit Nikon V 1:

Si tot cu el am trecut la fotografierea Ticleanului:

Am schimbat iar aparatul, trecand la D7000:

Subiectul m-a provocat sa activez si functia de filmare slow-motion:

Am mai fotografiat acolo si Pitigoi de bradet - Parus ater:

precum si Pitigoi de munte - Parus montanus:

Conditiile m-au facut sa-mi amintesc de momentele cand injuram caldura, prin tufisurile Dobrogei:

Concluziile privitoare la folosirea lui Nikon 1 V 1:

Trebuie sa mai fac antrenament, dispunerea butoanelor pe carcasa aparatului ma obliga uneori sa pierd timp cu schimbarea parametrilor de fotografiere, e nevoie de antrenament, ptr. mine era a doua oara cand foloseam efectiv aparatul;

Focalizarea este mai dificila, tinand cont ca eu folosesc zilnic cel mai evoluat sistem de AF, de cateva ori am avut probleme de hunting, in lumina slaba si la contrast mic;
Expunerea este precisa, gama dinamica este buna, culorile reproduse bine;
Manevrarea aparatului atasat pe teleobiectivele gigantice devine uneori comica;
Punctul de focalizare este cam mare, devenea dificil sa focalizez strict pe ochiul/capul subiectului;
Comportamentul la Iso mare este bun, chiar daca senzorul este unul destul de mic;
Dof-ul oferit de acest senzor mic este un avantaj, mai ales cand fotografiez de aproape - la fotografia Macro chiar e de real ajutor;
Rafala de 10 cadre/sec. il ridica la performantele celor mai bune aparate foto profesionale, iar daca am nevoie de viteza si nu ma deranjeaza rezolutia de 2 Mpix, pot trage o rafala la aterizarea unei pasari, cu 60 cadre/sec!

Functia de filmare slow motion este de necontestat cea mai spectaculoasa functie oferita de aparat, chiar daca filmul are o rezoluti mai mica.

Trebuie sa tin seama de faptul ca experienta mea cu aparatul este practic egala cu zero, va exista o curba de invatare, iar dupa acomodarea cu el, probabil ca rezultatele vor fi mai bune.

Workshop-ul de iarnă - sau cum ne-a lovit frontul baric

2012-01-25T10:18:00.000-08:00

Acesta a fost cu siguranta cel mai spectaculos si dificil workshop, atat din punct de vedere fotografic, cat si din prisma dificultatilor logistice. Rezultatele au fost peste asteptari, tinand cont de faptul ca aveam doua modele cu care nu mai lucrasem. Am ajuns la Cetatea Carului mai devreme cu o zi, ptr. cateva teste cu Nikon D4, dar rezultatele nu le voi mai publica, dupa cateva discutii neprincipiale si mesaje absolut jenante, primite pe mail. Astfel, orice material realizat de mine cu Nikon D4 va fi strict ptr. a-mi face o parere despre ce poate, sa stiu daca-l achizitionez sau nu. Daca nu ma va multumi rezultatul, caut variante. Nu voi mai publica nimic, cei care sunt curiosi, pot face un drum la magazin, sa-l testeze cum vor. Uimitor, dar nu castig nimic ptr. efortul asta, iar destul de multi sunt chiar iritati ca fac ceea ce fac. Daca as fi platit, as fi obligat sa public materialul, dar cum nu sunt platit, pot sa fac asa cum consider de cuviinta!
Revenind la subiectul acestui post, incep cu cateva fotografii realizate cu Misha, care, din pacate, nu a putut ramane si in zilele in care s-a desfasurat workshop-ul;

Alaturi de Misha am avut-o si pe Vanessa, care s-a comportat absolut exemplar, si va asigur ca vremea a pus probleme serioase si celor imbracati foarte bine. Poate veti intreba daca ochii aceia sunt reali, daca nu cumva nu sunt evidentiati prin editare. Ei bine, nu sunt editati, asa aratau fotografiile si pe afisajul aparatului;

Catelul asta a trecut la un moment dat pe acolo, impreuna cu stapanul, dar a ramas cu noi de cand a dat ochii cu Vanessa, oricat a insistat stapanul sa-l extraga din gasca noastra, nu s-a dat dus!

Am mai aruncat si cateva priviri prin jur, sperand ca vremea sa nu puna mari probleme celor care se gaseau deja pe drumul spre workshop;

iar pana seara aveam deja toata echipa in formula completa:

si nu am scapat de Vanessa pana nu i-am pus D4 si obiectivul de 600mm, sa vada "pana unde bate".

A doua zi dimineata, am avut parte de vremea pe care o vanez de multi ani, ptr. a face portret: ninsoare cu viscol:

Astfel ca, pana seara, am inrosit obturatoarele:

Dar la un moment dat, doua dintre modele au cam disparut in decor, asa ca am trimis-o pe "Cruela" sa le recupereze, nu a durat mult si a venit cu ele tragandu-le de ciuf:

Cum, necum, am ras in dupa amiaza aia asa cum nu am mai facut-o de mult, si ne-am dat seama ca e tarziu doar atunci cand am dat ochii cu Huhurezul mare, care ne privea mirat de dupa un gard:

Ne-am retras la caldura, fiecare sortand prada de peste zi:

Iar Duminica dimineata am luat-o de la capat:

Iar la sfarsit vedeti entuziasmul fetelor cand au auzit ca va fi o continuare la sfarsitul lui Februarie!

Multumesc pe aceasta cale fetelor (Misha, Crina, Vanessa, Adelina, Geanina) ptr. ca au suportat cu vitejie conditiile dificile in care au fost nevoite sa se desfasoare, multumesc si oamenilor care m-au onorat cu prezenta lor, si care au facut posibil acest workshop.
Filmarile, si mai tot materialul de making-of au fost realizate cu un aparat Nikon 1 V1.

Dimineață stuf, seara papură - sau cum dai de Pițigoi.

2012-01-15T09:51:00.000-08:00

Iar mi-am luat-o! M-au facut de ras niste pitigoi! Sa va spun cum a fost? Cautam de ceva timp o gasca rara, probabil cea mai rara gasca: Branta Ruficolis - Gasca cu gat rosu; dar fara succes, poate din cauza raritatii ei, poate din cauza vanatorii excesive. Veneau cu miile la noi in Dobrogea, pentru iernare, acum sunt cateva zeci. Cand am dat in sfarsit de cateva exemplare,

a aparut pe cer un Codalb, iar toate pasarile si-au luat zborul de pe luciul apei;

Ca o curiozitate, am mai gasit un exemplar de Calidris alpina -Fugaci de tarm. care nu prea mai avea ce cauta in tara noastra la ora asta;

Spre seara, m-am dus pe malul lacului Pietrei, langa Murighiol, unde amicul Mihai Baciu spunea ca vazuse un grup de Pitigoi de stuf - Panurus biarmicus. M-am uitat dupa ei, dar lipsa de pitigoi! Asa ca m-am ascuns la marginea lacului, in papura, incercand sa surprind un Erete de suf - Circus aeruginosus. Si cum stateam tacut si ghemuit, simt ca ma gadila ceva pe fata. Dau cu mana si zboara niste puf, ca de papadie. Iar simt gadilituri, apoi vad cum un smoc de puf cade din capul meu... mai sa fie! Imediat ma vad invaluit intr-un norisor de puf. Ma intorc sa vad ce provoaca fenomenul si am un soc, deasupra mea, la nici jumatate de metru, un grup de Pitigoi de stuf smotoceau florile de papura, scotand puful din ele. Astia mancau semintele, apoi le scuipau in capul meu!!! Se hranesc cu semintele minuscule atasate de puf.

Cand m-am miscat mai tare au zburat un pic mai incolo, asa ca m-am adaptat imediat situatiei si am tras primele cadre bune ale zilei:

dar lumina a devenit tot mai slaba (este Ianuarie, iar la ora 16 deja poti sa uiti de fotografiat pasari in miscare), si cum doream mai multe fotografii cu specia asta, m-am hotarat sa innoptez in acel loc;

in speranta ca a doua zi voi fi campion la pozat Pitigoi de stuf! Peste noapte a fost destul de frig, asa ca dimineata am gasit lacul inghetat partial;

Nu am pierdut timpul cu amanuntele astea, m-am pus pe cautat subiectul meu, in palcurile de papura, unde-i pozasem seara trecuta. Dar nu am gasit nici urma de Pitigoi... Hmmm. Mi-am spus sa mai am rabdare, sa-i mai astept, iar la putin timp mi-am dat seama ca ei se fugareau intr-un palc de stuf aflat la nici 50 m de locul cu papura. M-am dus acolo si i-am gasit hranindu-se mai mult la baza stufului, pe jos pe undeva, ceea ce facea imposibila fotografierea lor. Se pare ca dimineata cautau alt tip de hrana, larvele insectelor ascunse in tulpinile de stuf, care le aduceau un aport energetic mai mare dacat semintele de papura. Cert este ca nu se atingeau de papura, pana dupa amiaza, pana la ora 14.00-14.30 cand au reinceput sa asalteze puful de papura;

Concluzia trasa dupa misiunea asta: Dimineata - stuf, seara - papura! Va urez Lumina buna, atunci cand dati de ei; sunt relativ toleranti, va permit aproprierea, cu conditia sa va miscati lent, sa nu vorbiti sau sa rupeti stuful. Probleme o sa va faca stuful/papura, care se balanseaza in toate directiile, de cele mai multe ori suprapunandu-se peste pasare, atunci cand aceasta va sta in cea mai frumoasa postura!!!

Workshop Portret (şi puțin peisaj) de iarnă - cu Mircea Bezergheanu

2012-01-09T06:08:00.000-08:00

Stiu că am intarziat cu anuntul, dar sunt doua motive care m-au facut sa astept asa mult: prognoza meteo favorabila fotografiei de iarna si lansarea lui Nikon D4.
Aparatul va putea fi testat la workshop, impreuna cu toate obiectivele care au fost prezente la celelalte workshop-uri plus noul 85/1,8G alaturi de un 400/2,8 VR si un 600/4. Noul 85/1,8G va putea astfel sa se desfasoare chiar pe terenul ptr. care a fost conceput: portretistica.
Perioada desfasurarii worshop-ului este cuprinsa intre data de 20 - 22 Ianuarie 2012. Vineri, 20 Ianuarie puteti sosi de la ora 12-13 pana seara tarziu. Sambata 21 Ianuarie ne trezim cu noaptea-n cap si fotografiem pana pe la 10-11, in functie de temperatura de afara si de rezistenta voastra, urmeaza o pauza, cu masa si repaus + discutii apoi iesim iar pe teren pana se lasa seara. moment in care ne retragem la cabana si facem editare + discutii legate de problemele puse de genul acesta foto. Dupa cina vom continua partea teoretica, despre estetica si compozitie, avand la baza discutiilor chiar fotografiile voastre.

Locul: Moeciu de jos, Sat Drumul Carului. Locatia se afla pe DN 73 din directia Brasov (km. 99 + 220m) adica la 33 km ~ 45 min cu masina; 22 km de Rasnov; 9,3 km distanta de Castelul Bran si 2,5 km de Fundata. Cazare la Pensiunea Cetatea Carului.
Pensiunea se afla la o altitudine de 1.070 m si la o diferenta de nivel de 10m fata de drumul national, acest lucru functionand ca o bariera fonica. Accesul se face pe drum privat.
http://www.cetatea-carului.ro/

Costuri: Pretul total este de 950 de lei si include taxa de participare, cazarea si cele 3 mese/zi. Primii 5 platitori vor achita doar 800 Ron. Locurile sunt limitate de numarul de camere disponibile la pensiune, astfel, cu cat fac rezervari mai din timp, avem sanse mai mari sa nu ramanem cu oamenii pe langa pensiune, cum a fost data trecuta.
Pentru inscrieri si detalii puteti contacta organizatorul la adresa mirceabezergheanu@yahoo.com

Echipa Nikon/Skin va fi alaturi de noi, ptr orice problema legata de tehnica, cu sfaturi si apartura/obiective disponibile ptr. cursuri. Asa ca nu conteaza ce aparat aveti, sau ce obiective, vom face in asa fel incat sa fotografiati cu tot ce este mai bun din oferta Nikon: 14-24/2,8G; 24/1,4G; 35/1,4G; 50/1,4/1,8G; 70-200 vr; 85/1,4G; 85/1,8G; 300/2,8G VR; 400/2,8G VR; 600/4 AF-S, alaturi de aparatele: Nikon D5100; Nikon D7000; Nikon D3 si vedeta Nikon D4 ( cu asta trag eu:))
Va asteptam cu drag, mai ales pe Canonistii care m-au injurat pe fesbuc (din cauza de Nikon D4) si cu care m-am inteles sa le dau discount de 30%, doar, doar vin si ei,(si sa-i ucid in somn!). Nu incercati aceiasi schema, s-a terminat oferta bazata pe injurat! :))))

Asaaa, si inca ceva; cei care nu ati mai participat la nici un workshop de-al meu, trebuie sa treceti un test: trebuie sa cititi inainte de a veni la pensiune, cel putin 3 povesti de pe blogul meu, si sa le memorati in linii mari.
Cand ajungeti acolo, va punem sa recitati ceva, un pasaj pe care l-ati retinut, altfel nu intrati in pensiune. Atentie mare! Sunt foarte rau, in situatii din astea! La noi dixtractia e foarte importanta, daca nu avem parte de ea, facem depresie!

Unde esti Canon 1DX? Că te aşteaptă Nikon D4!

2012-01-08T05:32:00.001-08:00

Mama ce meciuri am cu trolii canonisti iritati la culme de lansarea lui Nikon D4! Nu vor sa inteleaga o propozitie cu subiect si predicat, in care spun ca specificatiile tehnice sunt inselatoare si nu reflecta realitatea in unele cazuri. Sa luam ca exemplu specificatiile tehnice ale unui compact Canon G 11, care spun ca are un senzor de 14 Mpix. Daca citim doar valori constatam ca G11 este superior lui Nikon D3s, dar daca privim fotografiile... realitatea bate filmul! Nikon D3s va produce cadre incomparabil mai bune chiar daca are doar 12 Mpix. Apoi ei se jura pe mama lor (ma refer la mama trolilor) ca cei de la Canon nu au cum sa nu scoata un aparat mai bun decat Nikon D4. Serios? Pe ce va bazati? Pe cuvantul lui Canon? Clar functioneaza hipnoza in masa! (aia care va impinge si la votare) Dar scapati din vedere ca cei de la Canon au mai jurat pe viata lu' Cici ca 1D Mk III nu are NICI O PROBLEMA la sistemul de focalizare, iar dupa cateva luni, la presiunile utilizatorilor seriosi (nu cei care fac gargara cu 1Dx cand de fapt au acasa un 550 sau 60D) au rechemat aparatele date marilor agentii de presa ptr rezolvarea problemei, acele celebre buline albastre, care marcau aparatele "fixate", A fost momentul decisiv si ptr. mine, cand am zis: ajunge! Si am trecut pe Nikon D3. De aceea apreciez acest producator, ca incearca sa-mi ofere ceea ce promite iar la Nikon D4 chiar SUNT UIMIT ca nu au pus la sensibilitatea nativa maxima o valoare mai mare, au lasat valoarea de la Nikon D3s, chiar daca diferentele sunt clare cand vezi calitatea la iso 25.000 si chiar mai sus. Trebuie sa ai curaj nebun sa faci asta, cand stii ca toti macaitorii de pe margine vor exploata "slabiciunea", Si am inteles ca au facut-o ptr. mine, care acum apreciez si mai mult gestul (cand zic ptr. mine, ma refer la utilizatorii de aparatura Nikon din gama profesionala - ca deja mi-a atras atentia unul ca sunt mult prea increzut sa fac o asemenea afirmatia). Asa se castiga increderea, iar ei au nevoie de increderea celor CARE CUMPARA produsul. Multumesc Nikon, asta mai sterge din micile nemultumiri pe care le mai am la oferta voastra.

In privinta discutiilor care e mai bun, care e mai tare am sa va spun o poveste:

Hai sa ne gandim la un meci de box: Luptatorul din coltul galben intra in ring, dar luptatorul din coltul alb, anuntat in prealabil, de anul trecut, cu 2kg mai greu, cu 2 cm mai inalt, cu 2 pumni pe secunda mai rapid, cu lentile de contact cu mai multe puncte de tintire, sta ascund dupa cires, refuzand sa intre in ring. Trimite in schimb un pliant, unde apare el cu muschii incordati si privirea taioasa, in speranta ca rivalul lui sa fuga de pe ring. Ce arbitru normal la cap o sa-l declare invingator pe cel care lipseste de la confruntare!!?????

Daca astia nu sunt nebuni de legat, e posibil ca D4 sa fie chiar bun:
Pareri despre D4 pe forum Canon 1
http://forums.dpreview.com/forums/read.asp?forum=1032&message=40244720

http://forums.dpreview.com/forums/read.asp?forum=1032&message=40253178

Din pacate si cei de la Nikon au contractat virusul amanarii (cu doar o luna, cica) lansarii varfului de gama.

Zboară randunele!

2011-12-28T04:25:00.000-08:00

Cu ceva timp in urma umblam prin Dobrogea, pe o caldura de nedescris. Cautam păsari.

Iar la un moment dat am zărit un loc cu ceva actiune:

Erau Randunele si eu mă intrebam daca merita sa ma apuc de fotografiat, stiti voi... vrabii, gugustiuci si randunele... parca e jenant sa faci. Sau ciori! Cine dracu mai pozeaza Ciori?

Degradant! Sau cel putin asa aveam eu impresia pe atunci (intre timp m-am apucat de pozat Ciori). Si cum altceva nu se arata, m-am sacrificat. M-am dus la pozat Randunele. Habar nu aveam in ce ma bag!!! Si la propriu si la figurat. Asta ptr. ca m-am bagat in apa...

... unde am stat mai multe ore, iar la iesire dezlipeam lipitorile de pe mine (ultima am gasit-o acasa, in chiloti)

Si ma intrebam atunci: " ce naiba este cu ameteala asta?", fara sa stiu ca astea (lipitorile) pot sa te usureze de cel putin 1 litru de sange in cateva ore...
Asta a ajuns cu mine pana acasa:

Acum ce sa zic, multumesc lui Dumnezeu ca nu avem Crocodili! Ca mancat eram! Dar sa revenim la zburatoare; mamă ce repede zboară Randunelele, laser frate!
Mi-am deplasat toate vertebrele de la rasuciri, fandari si aplecari, in incercarea de a prinde un cadru decent:

Plus o saptamana de febră musculară, chiar daca nu sunt tipul sedentar, nu stau mult parazit prin casă. La un moment dat am gasit 2 pui abia zburati, care stateau la marginea unui plaur, pe o tulpina de stuf. Acolo asteptau cuminti sa li se aduca masa:

Bine, nu stateau ei chiar cuminti, mai tipau uneori ca din gura de sarpe:

mai ales asta:

Dar venea imediat unul din parinti să-i astupe gura:

Va rog sa mă credeti, nu am simtit cum trece timpul... si nici cum se duce sangele in burta lipitorilor. Nimic, Nada. Eram hipnotizat, iar astia faceau spectacol:

Interesant că parintii veneau si hrăneau pe rand, cand unul din pui, cand pe celălat; daca mama hrănea puiul din stanga, tata venea si hrănea apoi pe cel din dreapta, si tot asa. Cumva comunicau, ca prea le nimereau mereu. Anul viitor aloc cel putin o saptamana ptr. Randunele, că m-au pus pe ganduri.

Am fost in tabara - sau cum sa dai de crocodil!

2011-12-20T04:39:00.000-08:00

Asta vara, pe 19 August, am plecat ptr. 10 zile in Tabara S.O.R -2011. Primele 5 zile am campat langa Lacul Fortuna:

unde faceam iesiri zilnice cu barcile la pasari. Eu si Bogdan (uneuri o luam si pe Irina) ne trezeam in fiecare dimineata pe la ora 4.30-5.00 si plecam la o ascunzatoare construita de noi prin tufisurile de langa lac, de unde fotografiam diverse pasari:

Ceilalti plecau cu Domnul Petrescu pe canale sau pe lac, destul de dificil sa fotografiezi din barcile pline de oameni:

Chiar daca Bogdan mai incerca din cand in cand (alaturi de Claude - prietenul nostru francez):

Imi amintesc amuzat de bataia care iesea seara ptr. un loc la generatorul de curent, ptr. a incarca telefonul, acumulatorul aparatului, sau laptop-ul

Oricum, pana m-am prins eu ce si cum, am strans tabara si am plecat spre cea de-a doua locatie a taberei unde urma sa stam urmatoarele 5 zile: Vadu.
Aici ne-am pus pe sapat, cautand comori:

iar tabara arata cam asa - bucataria si sala de mese:

bucatarie la care am facut de serviciu cu randul, stiti voi... carat apa, curatat cartofi, spalat vase...
Programul: dimineata si seara mergeam la observat pasari, restul zilei plaja! Iar noaptea la panda, ca umblau Sacalii prin tabara cum umbla maidanezii prin Bucuresti:

Daca stateai la foc, cu un carnat infipt in bat si intorceai capul... disparea ca prin farmec carnatul! Mie mi-au ciordit bocancii din fata cortului, nu stiu ce le-o fi placut, ca daca bagam nasul in ei, cadeam imediat pe spate, otravit. I-am gasit prin tufisuri la cate zeci de metri de tabara, am cautat si Sacalul mort de parfum, dar a fost de negasit. Iar pe Irina au tras-o de par in noaptea in care a dormit cu sacul de dormit, sub cerul liber. Ne-au trezit tipetele, iar pana dimineata Irina a numarat stelele...
Alta intalnire de gradul 3 a avut loc intre o fata din Calarasi si cea mai rara soparla care exista la noi: Eremias Arguta.
Sa fi vazut momentul, fata iesind urland din cort, in timp ce soparla intra ingrozita la adapost in cort:

Bine, ea zicea ca-i sarpe! Iar biata faptura (soparla, nu fata) este o frumusete delicata, timida (bine, si fata e la fel). Chiar daca arata ca un crocodil in miniatura:

E atat de blanda si sperioasa, incat mi-a adormit in mana, unde se simtea in siguranta:

Este cautata de multi naturalisti, fiind extrem de rara, traieste doar pe dunele de la Vadu si langa Galati, pe niste dune de nisip de la Hanul Conachi

Cam asa aratam eu in actiune: aici

Ce mai e prin Dobrogea?

2011-12-19T09:01:00.000-08:00

E ceata, asa ca la Saraturi mi-au iesit ochii din cap ca la melc, incercand sa disting vreo zburatoare. Ca de auzit le auzeam...
S-au aratat cateva Lebede:

pe care le-am si filmat:

Apoi am filmat si niste Rate lingurar:

apoi a trecut si un Codalb:

iar intr-o seara ceata s-a ridicat

iar a doua zi cautam Branta Ruficolis - Gasca cu gat rosu, probabil cea mai rara gasca din lume. Si nu era.

Doar Lebada si-un stol de Rata lingurar:

Pe camp vana un Vanturel rosu:

iar prin tufisuri am dat de ametiti astia doi:

Din pacate, in Dobrogea a inceput din nou sa se traga, au ridicat interdictia de a vana in Rezervatie. Ce-as mai putea spune, noapte buna.

Fă-te mic, să faci poze mari, sau cum e cu Pitulicea si Miliardarul

2011-12-17T05:06:00.000-08:00

Cu ceva timp in urma am avut o iesire foto, insotit de o persoana extrem de bogata si influenta. Cumparase crema aparatelor si obiectivelor de pe piata, mult peste ce am eu... M-a contactat de cateva ori, i-am dat sfaturi, l-am indrumat si mereu venea de la pozat fara poze "cum ies ale tale". Asa ca am iesit impreuna, sa vad unde greseste. Omul se credea in Bucuresti, dapasea tot, calca orice linie, orice regula - aroganta la puterea a zecea! Natura-i statea la picioare! Doar ca nu se arata (natura). Sa-i fi vazut uluirea cand am inceput sa-l calc si eu in picioare (verbal). In 10 minute l-am tavalit bine, am stabilit cine e liderul si modul de abordare a subiectului. Iar Jeep-ul ramane in urma! L-am vazut cum ramane interzis o perioada de timp, nu putea procesa ceea ce i se intampla. Asa ca am rasucit cutitul in "rana" si mai tare. A cedat.

Dupa ce am stat 2 zile fara telefon, cu putina mancare si apa, deselati de greutatea echipamentelor, ne-am intors ranjind cu gura panala urechile pline de nori si iarba. Eu radeam de el, el radea de mine. Ce schimbare, ce om cald. Si ce fotografii! Spunea ca nu crede ca este cel de cateva zile in urma. Sau: " nu am mai fost asa dominat, si cuminte, nu am ascultat cu atata atentie de muuulti ani. Am respirat la comanda, am inchis ochii la comanda, am ridicat privirea la comanda, am pasit incet si la comanda, am ocolit o floare, sa nu cumva sa o calc, am mirosit iarba rupta, am simtit ploaia scurgandu-se pe dupa guler, am simtit arsura vantului rece, duritatea pietrelor care-mi raneau genunchii... dar sunt atat de fericit! Ca am privit o mica pitulice, cu respiratia taiata, sa nu o deranjez, sa vina mai aproape..."

Am tras amandoi de-am inrosit obiectivele, diverse specii, cu diverse povesti. Iar Dobrogea mea are inca un fan. Si care s-a lasat de vanatoare. Definitiv. Iubeste fluturii. Putine tinuturi pot avea atata forta, putine tinuturi sunt atat de modeste, atat de ascunse, dar pot sa schimbe destine. Asa e Dobrogea.

Am 14 ani si stau in centru...

2011-12-16T01:55:00.000-08:00

Daaa, e clar, mai am multe de invatat! Am primit alt mesaj pe mess. de era sa ma dau peste cap cu scaunul in care stau acum.
Suna cam asa: "Citesc cu mare admiratie povestile dumneavoastra, si-mi plac mult si pozele care le puneti. Daca aveti drum prin Calarasi, ptr. ca aici pe langa Dunare sunt locuri frumoase pe care le stiu, sa-mi dati tel. sa va duc la ele. Ma numesc Ciprian, am 14 ani si stau in centru."

Ciprian!!! Era sa ma lovesc la cap din cauza ta! Am mai discutat cu tine pe mess, dar habar nu aveam ca ai 14 ani! si stai in centru!!! :):):)

Baiatul asta merita premiu ptr. mesajul lui.

Si alta la fel de tare, primita de la Richard:

"Richard Bathory: Asta imi aduce aminte de un pusti de 22 de ani, care nu stia cum arata macul. Rasarise in fata blocului de pe B. Vacarescu o floare amarita, rosie si m-a intrebat ce e . Evident, am ramas masca."

Pentru toti copii de 22 de ani care nu ati mai vazut un mac, el arata cam asa:

Cred ca o sa-l fac de ras si pe Richard aici pe blog; omul a gasit un pui de mistret, dupa ce mama lui fusese vanata, si l-a luat acasa in adoptie. Mi-a trimis poze cu Attila (asa-l cheama acum pe purcelus) dormind cu capul pe o perna, apoi filmari cu el alergand prin gradina cu zarzavat, jucandu-se cu un catel, cu o pisica... Vedeti aici cate ceva:
http://sas-richard.blogspot.com/2011/05/greenhouse-stories-4.html

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=m1Lk8JG6_Yw

De ce - partea a-II-a. Sau cum e cu wikipedia, bufnița şi corcodelul!

2011-12-15T16:49:00.000-08:00

Primesc tot mai multe mesaje de felicitari si incurajari pe mail, cu fiecare postare, dar astazi am avut sansa de a primi poate cel mai tare comentariu, mai ales ptr. ca vine de la un tip care se crede PESTE, cel putin asa scrie pe avatarul lui. Si nu se refera la zodie! Am avut cateva discutii interesante cu el, dar ce mi-a spus astazi m-a surprins, deoarece are alte pasiuni, alt mod de viata si totusi mi-a citit blogul din scoarta-n scoarta.
Incepe omul cu: "te-am vazut ca esti un fotograf atipic, nu genul de pe facebook, nu tipul de muntoman obosit care posteaza acelasi gen de poze 365 de zile pe an, care face workshopuri pentru muntomane nerase la pizda care au impresia ca fac arta cand pozeaza fum din hornuri"... "si nu spun asta ca sa te pup in cur, ca nu sunt genul cu pupatul in cur si like la tot. Dar te invidiez cel mai tare, te urasc aproape , pentru luxul de a calatori"
Iar urmatoarea propozitie m-a lasat fara glas:

"Si nu as fi citit niciodata wikipedia despre bufnite sau corcodei"

Daca am facut macar un om sa priveasca mai atent la comoara din Dobrogea, chiar nu am trait degeaba, iar propozitia de mai sus este cel mai mare premiu ptr. mine. Multumesc Cristian I. Va multumesc tuturor timizilor care-mi scriu pe mail, jenati de mine si de faptul ca au doar o compacta, sau doar 14 ani...
Sunt ca voi, chiar daca am teleuri mari si scumpe. Doar ca eu am rupt lantul. La timp. Ma tot intrebati cine sunt, ca nu-mi pun nicaieri biografia, ce premii am luat, ce clienti am avut, si alte lucruri care in societatea de azi reprezinta blazonul ce poate sa-ti arate locul in viata.
Am copilarit intr-un cartie dur, unde legea pumnului si lovilurile miselesti, pe la spate, erau totul. Toti trecutii mei prieteni din copilarie sunt tatuati cu gradele castigate in parnaie. Pe unii i-am ajutat cu haine, mancare, tigari si carti pana de curand in timp. Unul citea literatura SF, geniu la Sah. Intai si-a pierdut dintii, apoi viata.
Am fost un timp prins cu o activitate militara de care nu vreau sa vorbesc, ideea este ca trageam la pusca cu luneta si raspundeam bine la doua comenzi: Ucide si Supravietuieste. Doar ca nu mi-au sters creierul de tot. Bine, din creierul mare nu a mai ramas decat o chestie mica, cam cat o nuca, dar asta e din alt film.
Tocmai din nuca asta au incoltit amintirile, cand mama mi-a luat la 12 ani, primul aparat foto, un Smena 8, iar tata ma invata noaptea in baie sa developez filme si sa fac mariri pe hartie foto... Multumesc Mamă, multumesc Tată.
Asa ca m-am apucat iar de fotografie si restul este istorie. Pentru mine. Din pacate noua viata nu a fost chiar lina, la un moment dat mi-au spart casa niste hoti si mi-au luat TOT. Am gasit casa goala. 5 ani de munca dusi. Dupa ceva timp mi-am revenit, dar m-au lovit cei pe care-i iubeam, asa ca am ajuns in strada, am dormit un timp in masina, apoi mi-a gasit cineva un loc la un camin...2 ani. Le multumesc celor care m-au ajutat astfel sa descopar cat sunt de rezistent, de fapt din cauza lor am plecat din tara, am facut scufundari, am calatorit prin toata europa si nu numai, am urcat munti, am traversat ghetari, am sarit cu parasuta, am zburat cu deltaplanul...si am Redescoperit Dobrogea!

Totusi nu am spus niciodata motivul real ptr. care scriu aici, in afara de acela de a ma da mare :) Am cunoscut o persoana care nu se poate misca, dar mare iubitoare de pasari, de flori, de Dobrogea din tineretea ei. Nu locuieste in Galati, iar contactul cu bucuria il are prin intermediul unui laptop amarat. Cu un fluture lipit pe spatele ecranului. Si care m-a rugat sa nu ma opresc, iar daca pot, sa mai pun din cand in cand ce am mai vazut, ce am mai facut... orice, ptr ca se bucura la povestile mele. Ideile mele "originale" vin de acolo, misiunile mele sunt rodul sfaturilor ei, iar datoria cuvantului dat ma face sa mai indur uneori inca o zi caldura, sau frigul, sau foamea, atunci cand de altfel as fi fost dus de mult spre casa, dezamagit ca nu se arata nimic. Uneori ma corecteaza, ca nu trebuia sa o iau pe acolo, trebuia sa o iau pe dincolo, ca e mai spectaculos. Asa ca-i promit ca data viitoare ma duc pe dincolo, sa-i mai pozez o data Bujorii dobrogeni si mieii din valea Cozluc. Dar au trecut 2 ani si nu m-am tinut de cuvant...

De aia ma lupt sa formez un grup de fotografi care sa ma ajute atunci cand nu pot sa o iau pe dincolo, chiar daca, deja, am primit un mare flit de la doi fotografi bucuresteni. Nu stiu de ce, au avut senzatia ca-i fac la bani. Pe unul l-am dus 2-3 ani cam peste tot, dar m-a acuzat ca m-am bucurat la 10 euro in Norvegia...

Acum o iau de la capăt, cu alți oameni. A câta oară...?

http://kdoggdracul.tumblr.com/post/11624940118

Bufniță şi cucuvele

2011-12-15T09:15:00.000-08:00

Bai ce m-au chinuit astea! Greu le-am mai gasit ptr. a le fotografia. Si din razbunare, am sa le pun pe blog, sa le fac de ras!
Incep cu Ciuful de padure - Asio Otus - Long-Eared Owl , ca e mai simplu de gasit, cel putin la Galati si la Tulcea. In Galati apar la inceputul lui Decembrie, puteti sa-i vedeti pe faleza, in arborii de Tuia. Daca nu-i vedeti din prima, cautati la radacina copacilor urme numeroase de gainat... ridicati privirea si... voila:

La Tulcea, cu aceiasi metoda dati de ei la Bididia. Eu am fotografiat unul si asta vara la Vadu:

Trecem acum la Buha - Bubo Bubo - Eagle owl:

Acum una facuta prin Spania, la noi nu cred sa o vedeti - Indian Eagle Owl - Bubo bengalensis:

Iar la sfarsit sa va arat o Cucuvea - Athene noctua, pozata la Parches:

si una la Cetatea Enisala:

sau in Spania:

Bufnita din mitologie este reprezentanta a doua notiuni contradictorii - moartea sau intelepciunea, in conceptia anticilor fiind sinonima cu viata. Contradictia este explicata prin faptul ca zeitatea mortii cunoaste si secretele vietii, ale nasterii si ale reincarnarii.
In Grecia antica, bufnita este simbolul Atenei, zeita intelepciunii. Lilith - vechea zeita ebraica, diavolita mortii infantile era identificata cu aceasta pasare.
Sper ca anul viitor sa le fotografiez mai bine, pana acum nu prea am avut noroc. Si ca rugaminte, daca le vedeti, nu le deranjati, ca nu dau foc la case, nu moare nimeni, nu sunt malefice, asta se intampla in mintile bolnave ale taranilor nostri, care le ucid fara mila.

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/816344/o-bufnita-dezmierdata

Muntele Athos - Ce sa mai cred?

2011-12-13T12:51:00.000-08:00

In Februarie 2009 plecam spre Muntele Athos cu proaspat lansatul Nikon D3x ptr. teste. Cei de la NG doreau si ei materialul ptr. publicare (cica). Dar ce am adus eu de colo s-a dovedit a fi un material nepublicabil, chiar daca initial au apreciat fotografiile prezentate. Veti intreba de ce. Aflati probabil mai jos:
Trec rapid la prezentarea Republicii Monahale Muntele Athos, localizata pe o mica peninsula de 340 km patrati in nordul Marii Egee, peninsula are o lungime de circa 30 km si latimea medie de 12 km si este strabatuta de o culme muntoasa ce se termina cu impunatorul varf Athos. Inceputul vietii monahale este prin anii 300, in vremea Imparatului Constantin cel Mare.

Athos-ul se conduce dupa un Regulament Monastic editat de comunitatea celor 20 de stareti (numita Chinotita) si recunoscut de Patriarhia Ecumenica si de guvernul de la Atena. Regulamentul stabileste regulile, drepturile si datoriile manastirilor si calugarilor, precum si conditiile de vizitare a Sf. Munte. In acest regulament se prevede interzicerea sub afurisenie a intrarii femeilor in Sf. Munte, dar cu vreo 10 ani in urma, niste contrabandisti turci au debarcat cateva femei din Moldova chiar langa Marea Lavra; acestea au platit sa fie introduse ilegal in Grecia, iar infractorii si-au zis ca e o ocazie buna ptr. distractie...

Dintre cele 20 de manastiri, 17 sint grecesti, una ruseasca, una sirba si una bulgara. Noi romanii, care am facut cele mai multe donatii in Athos, nu avem o manastire a noastra, ci doar doua schituri: Prodromul si Lacu.
Accesul pe Athos este dificil de obtinut, doar un numar fix de persoane poate ajunge aici intr-un an. Femeile, asa cum am mai spus, nu au voie sa calce in Gradina Maici Domnului, asa cum se mai numeste acest loc.
S-a ajuns pana acolo incat nu veti gasi nici un animal domestic femela... Toate orataniile sunt doar masculi, asa cum sunt si caii din imagine:

La fel si magarii astia:

Accesul in peninsula se face doar pe apa, plecand din Ouranopolis - Orasul Ceresc, cu un feriboat care merge pana la Dafne, portul de acces.

M-am amuzat cum un preot cauta diavolul din cipul unui act de identitate (introdus nu de mult timp):

La Dafne incepe aventura, deoarece transportul intre manastiri se face pe drumuri dificile, pe jos, asa cum vedeti acesti pelerini:

sau cu ajutorul unor masini de teren si microbuze la care noi am platit 25 euro pe zi de persoana

Am uitat sa va spun ca la imbarcarea din Ouranopolis trebuie sa aveti acest document, care este permisul vostru de intrare/iesire din Athos, precum si de cazare in manastiri.

Din Dafne am plecat spre Careia, capitala Athos-ului iar de acolo mai departe, cu un camion militar, spre schitul Lacu:

iar pe drum am auzit cele mai multe, si mai porcoase bancuri cu preoti, de la cine credeti? Chiar de la preotii veniti cu noi in pelerinaj!

Am ras pe drum de mi-am scrantit falcile, asta si din cauza miscarilor neasteptate ale camionului ce trecea peste drumul impracticabil. La destinatie am fost primiti calduros de Staret, cazati si hraniti bine. Aici am vazut prima manastire (ma rog - schit) care foloseste panouri fotovoltaice ptr. producerea de energie!
Am plecat a doua zi de la schitul Lacu in urarile de bine ale Staretului.

A urmat acelasi drum cumplit pe care ne-am simtit ca niste cartofi in camionul militar, doar bancurile au fost altele, dar la fel de savuroase ca cele de la venire. Pe drum am oprit la diverse izvoare sfintite, iar seara am ajuns la poarta manastirii (schitului) Prodromul. Si stupoare: nu puteam dormi la ei, deoarece asteptau un grup de nemti care urmau sa se cazeze la ei, asa ca nu mai aveau locuri...
S-a dat un telefon in tara la Patriarhie, cei de acolo au sunat mai departe si asa am fost primiti dupa ce am tremurat cateva ore cu bagajele la poarte manastirii. Am stat acolo 2 zile si am constat ca nu a venit nici un grup de nemti, suedezi, olandezi, sau mai stiu eu ce. Pur si simplu nu au vrut sa ne primesca! Intr-o manastire romaneasca de pe Muntele Athos!!! Acolo am descoperit ESENTA ROMANISMULUI! Amar gust!

Conditiile de cazare? Greu sa le descriu! Aici am facut o foame de greu am sa mai uit. Si iata de ce:
Cand mergeam la masa (de 2 ori pe zi) eram asezati la o masa distincta, a vizitatorilor, langa cea a muncitorilor care lucrau la reparatiile cladirilor vechi. Preotii stateau la o masa separata si nimeni nu se aseza la masa pana nu spunea staretul rugaciunea. Dupa ce o spunea toti se asezau pe scaune si incepea parca o competitie de mancat. Eu ma miram: ce au astia de mananca ca niste apucati? Abia mi-am cojit un ou, si mi-am rupt o bucata de paine cand aud: BAAAANG! Toata lumea se ridica in picioare, alta rugaciune si haideti afara din sala de mese. Baaai, eu n-am mancat... Nu conteaza, poftiti afara! Nu-mi venea a crede, noroc ca mai aveam o eugenie prin rucsac. Chestia pe care nu o stiam era ca se manca doar atat timp cat manaca si Staretul, cum acesta era un om batran, avea 92 ani parca (a si decedat intre timp) manca extrem de putin, dura cel mult 3 minute o masa, repet CEL MULT!

Nu am fost singurul patit, asa ca la masa de seara am hotarat ca unul din noi sa ia paine, altul masline, altul oua, altul branza! Asta pe ascuns, ca nu aveam voie cu mancare in chiliile unde dormeam.
Sa ne fi vazut ce fericiti eram cand scoteam din san mancarea ciordita si o asezam pe masuta din chilie. Curent electric nu exista aici, mancam la lumina data de o lampa de gaz si cea de la luna, care intra pe fereastra:

Suprarealismul este o gluma!
Toata perioada in care am stat la Prodromul am fost spionati, urmariti de dupa ziduri, ni se interzicea sa pozam, dar ne-am descurcat fiecare cum am putut:

Ba chiar ne-am strecurat noaptea din Manastire sa pozam cum rasare soarele. Am uitat sa va spun, la ora 18.00 se inchid portile si nimeni nu mai intra/iese din ea. Si va asigur ca e greu de intrat/iesit, are ziduri de 30m, datorita atacurilor piratilor care bantuiau zona acum sute de ani.

Cam asa arata usile:

La un moment dat am gasit o cruce, undeva pe munte, cu un mesaj interesant:

Am plecat de la Prodromul fara regrete, iar la urmatoarea destinatie urma sa am un mare soc. O manastire extrem de veche ( de prin anul 800 parca) unde am fost cazati la nivel de 4 stele, curent electric, apa calda, internet, paturi excelente, incalzire centrala! Dincolo faceam cald la o soba cu lemne, dar cum fumul iesea in camera, am renuntat si am dormit in frig. Aici, la MAREA LAVRA, parca am intrat in alta lume, cladiri extrem de vechi, oameni minunati, cazare si mancare excelente.

In luna iunie, la sarbatorirea hramului manastirii, aici veti gasi un numar impresionant de oameni, mancarea se gateste in curte, in cazane vechi de sute de ani, intre zidurile acelea uluitoare!!! Si inca ceva, un grup de preoti vin si canta fara oprire 24 ore, un adevarat maraton muzical-cultural.
Prin curte am gasit obiecte/unelte vechi, folosite de-a lungul timpului in manastire. Cand am gasit si vechile tunuri, m-am gandit: unde tin oare munitia?

Tot aici am gasit niste grote unde sunt osemintele a 40.000 de calugari, unii omorati in timpul atacurilor piratilor:

Si fantana unde traiesc niste pestisori rosii:
\

In zilele urmatoare am fost la diverse manastiri de pe partea de est a peninsulei: Manastirea Caracalu, Dionisiu, Pantocrator, Vatopedu, pe unde am pupat capatani uscate, maini, picioare, urechi, brauri, sosete si mai stiu eu ce fel de moaste. Nu sunt adeptul acestui mod de promovare a unei credinte, consider ca Dumnezeu este in mine, in tine, in noi, iar formele astea mercantile imi displac profund. De fapt comertul jenant este acolo la mare pret.

Au fost multe lucruri care nu mi-au placut, dar cel mai suparator a fost sa aud impuscaturi pe munte, am aflat apoi ca parintii vaneaza mistreti, chiar am dat de un cuib de vanatoare intr-un copac. Oamenii acei ucid? Mi-a fost greu sa procesez acea informatie.
Mi-a placut insa cand am gasit la un mic schit Romanesc Ceaslovul cel Mare, tiparit in timpul lui Carol I.

In schimb am fost marcat profund de intalnirea cu un anumit calugar; eram la o manastire si vorbeam la telefon cu cineva din tara si povesteam cateva aspecte destul de neplacute ale obiceiurilor de pe acolo. Nu ma asteptam sa fie cineva pe langa mine si care sa inteleaga romana, deoarece eram la o manastire greceasca. Vad ca se apropie de mine un calugar batran, zimbind, si mi se adreseaza in romaneste. Auzise cu siguranta ce spuneam la telefon, dar a asteptat sa termin de vorbit si a intrat in vorba cu mine fara sa-mi reproseze absolut nimic de ceea ce spusesem. Zambea, si-l simteam sincer si detasat. Asa am aflat ca statea in acea manastire de 30 ani!!! Nu iesise de acolo niciodata. L-am rugat sa ma lase sa-i fac poze, si atunci mi-a raspuns ca lucrul acesta i-ar zadarnici munca de cateva zeci de ani. Cum adica, am intrebat eu. Mi-a raspuns: am trait in smerenie, retras, nestiut, supus, in umilinta, incercand sa ma remarc cat mai putin, sa nu ies in evidenta, sa ucid mandria, orgoliile, dorintele si ambitiile. Iar tu vrei ca maine sa apar in articole citite in intreaga lume?
Am inteles rusinat cat sunt de meschin, incercand sa-mi fac un renume folosindu-ma de efortul de o viata a unor oameni... M-am gandit instantaneu la fotografiile facute de noi oamenilor sarmani, bolnavi, neputinciosi, in numele jurnalismului, dar asteptand doar laude, premii si bani! Dupa lectia aia rar mai fotografiez oameni neputinciosi.
Tot de la el am aflat despre asa numitii "dezbracati", despre care nimeni nu voia sa vorbeasca, pe care putini i-au vazut de fapt. Acestia sunt calugari care traiesc retrasi, singuri, in grote, unele din ele reusind chiar sa le fotografiez. Oamenii acestia se pierd ca niste naluci in desisurile muntelui, iar cand nici un preot nu reuseste sa urce la mica bisericuta din varful muntelui Athos, ptr. a tine slujba zilnica obligatorie, unul dintre acesti oameni ajunge acolo ptr. a tine slujba. Nu am inteles mare lucru, dar cica se pot deplasa in conditii rele, pe distante mari, cu viteze mari. Vedeti aici cateva grote chiar pe malul apei, precum si un calugar care se deplaseaza spre o zona fara manastiri...

Am scurtat cat am putut, pierzand multe detalii interesante, dar ma lungeam prea mult. Una peste alta, a fost o experienta deosebita, chiar daca am ajuns acasa mai slab cu 4-5 kg!

Mama, ce pofta de masline mi s-a facut, am retrait zilele alea in care o mana de masline valora cat aurul ptr. mine. Ma duc sa cumpar...

Vanatorii de fluturi II

2011-12-11T05:03:00.000-08:00

Zilele trecute am fost la Viena, sa fotografiez ptr. cei de la Nikon, targul de Craciun. Printre sutele de obiective turistice veti gasi, undeva in spatele palatului Hofburg, o mica sera tropicala unde se nasc, traiesc si mor cateva specii de fluturi exotici. Locul se numeste Schmetterling Haus - Casa Fluturilor. Acolo am trait si eu o transformare, m-am simtit copil din nou, alergand hipnotizat dupa fluturii care zburau printre bananieri.
Chiar am asistat la momentul cand un exemplar de Caligo eurilochus isi depunea ouale pe spatele unei frunze de bananier:

Apoi am vazut cum alti fluturi ies din pupa, intinzandu-si incet incet aripile, vedeam zvacniturile insectei atunci cand pompa sange in aripile inca pliate, pentru a le desface complet:

Cel mai mult m-am uitat la un exemplar de Idea leuconoe chersonesia:

Nu sunt multe specii, dar spectacolul este garantat. Probabil ca vara veti gasi mai multe exemplare zburand de colo colo.

Morpho anaxibia:

Morpho deidamia:

Papilio blumei:

Papilio memnon agenor:

Papilio anchisiades:

Si un exemplar pe care nu am reusit sa-l identific, era singurul prostanac care statea pe o floare artificiala:

La un moment dat am avut sansa sa descopar cel mai mare fluture de pe planeta, care de fapt este o molie gigantica din familia Saturnidae, cu o suprafata a aripilor de 400 cm2 si o anvergura a aripilor de pana la 26 cm. Specia traieste in Asia de sud-Indonezia, si se numeste Attacus atlas:

Daca aveti drum prin Viena, faceti-va un bine, vizitati si Schmetterling Haus.

Am si corcodei!

2011-11-22T06:15:00.000-08:00

Acestia fac parte din familia Podicipedidae si pot fi vazuti pe majoritatea intinderilor de apa din Romania. Cel mai numeros ar fi Corcodelul mare - Podiceps cristatus, o pasare frumoasa si relativ usor de fotografiat. Este un excelent scufundator, se hraneste cu pesti, pe care-i prinde sub apa. Este pasarea cu cea mai mare densitate de pene pe cm patrat. Se mai zice ca este pasare cu blana, asa des este penajul (aprox 15-20 mii de pene)

Este o pasare care, in perioada imperecherii, Martie-Aprilie, practica un dans ritual de o rara frumusete, ce incepe cu pozitionarea pasarilor fata in fata, cu miscari ale capului stanga-dreapta, femala inspre dreapta si masculul inspre stanga, apoi invers, cu umflarea favoritilor din lateralele capului si zburlirea ciufului; miscari urmate de un sprint in paralel pe luciul apei cu corpul la verticala si gatul arcuit in jos. Descrierea este prea saraca, momentul vazut pe viu produce o impresie deosebita, pe mine m-a lasat cu gura cascata, si nu sunt asa sensibilos...

Pun aici un link, dar ritualul nu este complet:
http://www.youtube.com/watch?v=PPbXdJGnM8g&feature=related
sau
http://www.youtube.com/watch?v=JOD1imznwRY&feature=related
sau
http://www.youtube.com/watch?v=wKALhkLnYpM&feature=related

Dupa ce trece perioada de cuibarire, prin Mai, apar cu puisorii pe luciul apei, alte momente de mare frumusete, priviti cum stau puisorii cei mai mici pe spatele mamicilor:

Am privit in liniste muuulte ore si m-a amuzat momentul in care taticul incepe sa le tina primele lectii de zbor, sub privirile atent/admirative ale micutilor:

Din pacate, anul 2011 a fost unul in care scenele astea au fost mai rare, am vazut extrem de putine familii, comparativ cu anii trecuti.
Iar daca e sa spun despre Corcodelul cu gat rosu... anul acesta a fost dezastruos. In locurile in care stiam 7-8 perechi cuibaritoare, nu am mai gasit nici pana de la ei.
Acesta este Corcodelul cu gat rosu - Podiceps grisegena:

In schimb am vazut/fotografiat pentru prima oara Corcodel cu gat negru - Podiceps nigricollis:

Din pacate am fost plecat din tara, chiar in perioada in care au scos puii, asa ca am ratat momentul...
Dar pot sa va arat alti corcodei, pe care i-am confundat de multe ori cu niste pui, chiar daca ei sunt adulti.
Este vorba de Corcodelul mic - Tachybaptus ruficollis;

si este cel mai mic dintre corcodei. Va spun, e mic, mic!

Sa va arat cateva cadre ce m-au pus pe ganduri: "cum poate sa inghita un peste atat de mare"!!!?

Daca aveti o iesire pe malul unei balti, in lunile Aprilie-Mai-Iunie, va recomand sa luati un mic binoclu cu voi si sa cautati cu privirea Corcodei. O sa ma pomeniti.

Dans alb - Egrete pe apa

2011-11-21T03:21:00.000-08:00

Legendele spun ca Egreta mare ar fi intruparea sufletului printesei Karin, iar Egretele mici sunt dansatoarele din alaiul acesteia. Sufletele lor s-au ridicat la cer ptr. a scapa de Horus, care le-a rapit la nunta printesei.
Revenind la realitate, gasim in Romania doua specii de egrete comune ( Ardeea alba - Egreta mare si Egreta garzeta - Egreta mica) si una mai rara, care-si extinde arealul spre nord: Bubulcus ibis sau Starcul de cireada.
Voi incepe prezentarile cu Egreta mare, prezenta la noi chiar si in timpul iernii:

Egreta mica - Egreta garzeta:

Iar anul aceste am avut sansa de a vedea ptr. prima oara si Starcul de cireada - Bubulcus ibis:

Cu ceva timp in urma faceam scufundari la reciful de corali de la Marea Rosie, iar undeva pe mal am avut sansa de a asista la o scena extrem de rara - o Egreta mare pescuia Baracude:

Cand mai treceti prin Dobrogea (dar nu numai pe acolo) si vedeti Egrete, opriti-va cateva minute sa le priviti. Vor fi probabil cele mai cu folos consumate momente din viata voastra...

Zbor peste Dobrogea

2011-11-20T12:29:00.000-08:00

Tot vorbeam in postarea trecuta despre zbor, asa ca mi-am facut vant si am plutit peste toamna. Am trecut Dunarea intre Galati si Braila,

am zburat spre sud in directia Pricopanelor, dar nu am ajuns pana acolo, deasupra Jijilei am virat stanga, plutind peste valea Luncavitei,

iar de acolo, mai departe spre est, peste Isaccea, Parches, Somova;

Si m-a ingrozit efectul secetei, suprafete pe care le stiam acoperite de ape pot fi acum strabatute cu piciorul...

Doar pe canalele adanci, sau lacurile mari, mai vezi pescari stangandu-si plasele;

Deoarece soarele cobora la apus, am facut cale intoarsa, cu gandul la urmatorul zbor. Astept chiciura si gerul, sa pozez peisajul invaluit in alb. Iar la primavara vreau sa arat verdele crud.

Apune Toamna, rasare Iarna...

2011-11-20T03:11:00.000-08:00

Nu mai aveam stare, si am pornit iar sa colind Dobrogea. Fara tinta. Am oprit peste noapte la poalele Pricopanelor, iar dimineata m-am trezit intr-un basm. La -7 grade.

Am urcat pe valea Serparul;

trecand pe langa cuiburile la care ma bucuram vara, privind cum se naste viata;

apoi am stat de vorba cu o caprioara;

Dar vorbele au fost luate de vantul ce suiera printre pietre, risipind ceata:

Iar aici am asteptat rabdator seara;

Impartind frateste mancarea cu sufletele ce-l populeaza:

si cu ochii dupa umbra Acvilelor pierdute. Mama natura m-a rasplatit, aratandu-mi ceea ce-mi doream:

Le-am privit, gandindu-ma ca putini ajung la inaltimea cerului, ceilalti, marunte gaze, imita zborul, visandu-se soimi.

Nu sunt de la National Geographic!!!

2011-11-16T18:38:00.000-08:00

Chiar daca nu pare, efortul- uneori supraomenesc- de a fotografia natura este unul dezinteresat, in ceea ce ma priveste. Chiar daca as fi avut alte ganduri, in Romania am aflat rapid ca genul asta de fotografie este o mana moarta. Nici o publicatie de la noi nu plateste! Exista prea multi fraieri care ejaculeaza precoce atunci cand li se cere o imagine (evident moaca, doar te promovam fraiere) ptr. a fi tiparita intr-o revista gen NG.
Dar nu acesta este subiectul acestei postari, e vorba de o intamplare petrecuta, evident in Dobrogea, anul acesta in timp ce pandeam Prigorii;

Am gasit locul, am stabilit unghiul din care sa trag, tinand cont de pozitia soarelui, miscarea lui in urmatoarele ore, precum si de vint. M-am camunflat de ziceam ca nu ma vede nici moartea, si m-am pus pe asteptat. Frate, nu a trecut nici jumate de ora, ca aud din spate: psssst, nenea, sunteti de la national geographic? pacat ca nu pot reproduce vocea cristalina cu care s-a pus intrebarea!
Eu: Nu nu sunt de la aia!
Vocea: da de unde sunteti?
Eu: ( %&^@#)*&%# ) - de nicaieri!!!
Vocea: da pana unde bate ocheanu' ala?
Eu: pana la tufisul de mierea ursului, cel din fata.
Vocea: atat de putin?!!!
Eu: doar atat!
Vocea: ce naspa, a fost un alt nenea care avea unu' mai mic, da batea un Km!
Nu mai reproduc dialogul ce a urmat, va dati seama ca nu am scapat de interogatoriu pana nu am donat 5 lei ptr. inghetata si pufuleti!

Morala: intodeauna e unul care are scula mai buna decat a ta, iar marimea nu conteaza!
Si inca ceva : NU SUNT DE LA national geographic!!!!!! Trebuie sa scriu asta si pe masina, si pe echipament! Am zis!

Valencia - Orasul stiintelor si al artelor

2011-11-14T14:56:00.000-08:00

Am stat ceva timp in Comunitatea Valenciana, asa ca am avut sansa de a vizita de cateva ori o bijuterie arhitectonica realizata in 2005 de arhitectul Santiago Calatrava. Capitala comunitatii este Valencia, oras situat intr-o vale manoasa, brazdata de numeroase cursuri de apa (mai rar in Spania) care se varsa in mare sau alimenteaza uriasa mlastina naturala, transformata in orezarie, Albufera. Comunitatea Valenciana produce cam 80% din cantitatea de citrice recoltata de Spania.

Dar unde sunt cursuri de apa in preajma muntilor, poti avea mari probleme cu inundatiile! Asa se face ca Raul care taia orasul Valencia in doua, Turia, a provocat acum 30 de ani o inundatie catastrofala, cu multe victime. Spaniolii invata din greseli, si au hotarat sa nu mai lase raul sa strabata orasul, i-au deviat cursul in exterior, astfel s-au ales cu o imensa alee ce strabate sinuos toata metropola. Alee care este astazi un exceptional parc verde, cu locuri de relaxare, cu fantani arteziene, muzee, institutii de cultura. Ca o incununare a uriasului proiect, in 2005, s-a inaugurat La Ciudad de las Artes y las Ciencias - The City of Arts and Sciences,

compus din cateva cladiri si ansambluri arhitectonice, cum ar fi - Palatul Artelor Regina Sofia:

Emisfericul - care adaposteste un incredibil cinematograf IMAX, precum si planetariul:

pe care ma mandresc ca l-am fotografiat in asa fel incat sa compuna un peste, un gigantic peste, el reprezentand capul. In urmatoarea jumatate de an, in urma publicarii fotografiei mele, au aparul si copiile la Big Fish:

Alta cladire impresionanta ar fi Muzeul stiintelor Principele Felipe:

greu de fotografiat, datorita dimensiunilor coplesitoare.
Inca un unghi pe care l-am descoperit, si de care sunt mandru ar fi acela in care apare Emisfericul deschis (deoarece peretele din sticla se deschide ca o pleoapa, dezvaluind sfera din interior) si peretele lateral al Muzeului Stiintelor. Cireasa de pe tort o reprezinta perechea de indragostiti ce stateau pe banca din fundal:

Si sa nu uit de Umbracle, un parc intreg acoperit:

iar daca mergem spre est, dupa ce traversam podul

gasim un loc in care poti sta si 3 zile, fara sa te mai saturi - Oceanograficul:

Sunt nopti in care poti dormi in aceste tunele sub apa, in saci de dormit, privind cum trec deasupra ta rechinii... Va dati seama ce senzatie, sa adormi privind acea lume ireala, albastra.
Daca viata va va purta pasii prin Valencia, nu ratati aceasta minune!